Moldovenii nu cunosc masura in nimic; daca le merge bine, sunt semeti, daca le merge rau, isi pierd cumpatul. Nimic nu li se pare anevoie la intaia aruncatura de ochi; iar daca se iveste ceva cat de cat sa le stea impotriva, atunci se zapacesc si nu stiu ce sa faca.
Continue »
In vreme ce incercam sa descriem naravurile moldovenilor (lucru despre care nimeni sau numai putini straini au o imagine adevarata), dragostea ce avem pentru patria noastra ne indeamna pe de o parte sa laudam neamul din care ne-am nascut si sa infatisam pe locuitorii tarii din care ne tragem, iar pe de alta parte, dragostea de adevar ne impiedica, intr-aceeasi masura, sa laudam ceea ce ar fi, dupa dreptate, de osandit.
Continue »
Puterea noastra economica, trebuie sa ne-o marturisim astazi cu durere, este nu se poate mai slaba. Afara decat industria agricola, care in mare parte se face intr-un chip cu totul rudimentar, nici o alta productie reala, afara de doua trei esceptii si acelea nu tocmai recomandabile, nu se mai da pe pamantul romanesc.
Continue »
Nu este tara in hotarele lumii civilizate in care “gura lumii”, “gura satului” sa aiba mai multa trecere ca in tara noastra! Cele mai multe din convingerile noastre sunt intemeiate pe “zvonul public” si numai foarte putine pe dovezile adunate de noi personal.
Continue »
Romanul consumator este inca si mai interesant. Economistii si oamenii nostri de Stat s-au oprit cu drag asupra-i. Pentru a lui indreptare s-au scris atatea volume si s-au rostit nesfarsite discursuri. “Nu avem spiritul de economie”, “Cheltuim si ce n-avem”, “Suntem juisori de azi pe maine”. Si alte mai multe calificative, din nenorocire mai drepte unele ca altele. “Pe Roman il roade banul in punga pana ce-l cheltuieste”, mi-au spus atatia, si m-am convins eu insumi din cele ce am vazut. Continue »
Romanii care voiajeaza prin tarile apusene nu pot indestul sa se minuneze de regularitatea geometrica in care este impartita suprafata cultivata a pamantului. Continue »
Poporul a pierdut de mult increderea ca lucrurile se pot schimba in bine si, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepasator greul unei vieti fara bucurie si fara tihna. (Mihai Eminescu — Timpul, 31 august 1878 — Opere, vol. X, pag. 104)