Politicianismul

Poli­ti­ci­a­nism — inte­le­gem un gen de acti­vi­tate poli­tica — sau, mai bine zis, o prac­ti­care mes­te­su­gita a drep­tu­ri­lor poli­tice — prin care cativa din­tre ceta­te­nii unui Stat, tind si une­ori reu­sesc sa trans­forme insti­tu­tiu­nile si ser­vi­ci­ile publice, din mij­loace pen­tru rea­li­za­rea bine­lui public, cum ele ar tre­bui sa fie, in mij­loace pen­tru rea­li­za­rea inte­re­se­lor personale.

In aceasta prac­tica mes­te­su­gita, insa, nu se recurge la influ­enta tra­di­tiu­ni­lor sau la vio­lenta; ci ceea ce este carac­te­ris­tic in prac­tica poli­ti­ci­a­nis­mu­lui este ca trans­for­ma­rea amin­tita mai sus ope­reaza cu insasi con­sim­ta­man­tul ace­lora carora ea este menita sa le aduca o paguba. Ceta­te­nii nepo­li­ti­cieni con­si­dera de multe ori pe poli­ti­cieni ca pe o plaga, dar nici­o­data ca pe niste des­poti. De aceea poli­ti­ci­a­nis­mul nu inflo­reste decat in Sta­tele cu regim con­sti­tu­tio­nal repre­zen­ta­tiv, fiindca numai aci gasim in fiinta meca­nis­mul care sa inles­neasca inde­pli­ni­rea aces­tei de a doua con­di­tiuni, anume, ca spo­li­ta­tul sa con­simta in mod legal la fap­tul de spo­li­a­tiune comis in con­tra sa insusi.

Acesta este inte­le­sul cel obis­nuit al cuvan­tu­lui “poli­ti­ci­a­nism” si pe acesta l-am adop­tat si noi.

Poli­ti­ci­a­nis­mul poate avea o dubla ori­gine; el este pro­dus sau dintr-o dege­ne­rare a ade­va­ra­tei poli­tici — poli­tica inte­leasa si cin­stit prac­ti­cata alta­data — , sau dintr-o nepo­tri­vire intre meca­nis­mul vie­tii poli­tice si fon­dul sufle­tesc al popo­ru­lui che­mat sa-l prac­tice. (Con­stan­tin Radu­lescu Motru — Cul­tura Romana si Poli­ti­ci­a­nis­mul, 1904, pag. 65–66 )