De doi ani si mai bine “Tim­pul” a atras aten­tia citi­to­ri­lor lui asu­pra nea­jun­su­ri­lor eco­no­mice ale tarii, nea­jun­suri cari stau intr-un fel de influ­en­tare reci­proca cu corup­tiu­nea poli­tica, pro­dusa de libe­ra­lis­mul cosmopolit.

Impre­ju­ra­rea prin care orga­nul nos­tru s-a dis­tins de aproape toate cele­lalte, este ca pe de o parte n-a sca­pat din vedere rea­li­ta­tea lucru­ri­lor, pe de alta n-a renun­tat la gan­di­rea pro­prie in favo­rul unor cita­tiuni din autori fran­cezi sau germani.

In sfe­rele noas­tre asa zis culte s-a latit obi­ce­iul de a nu gandi nimic din pro­prie ini­ti­a­tiva si de a se tinea ca orbul de gard de carti straine, cari mai cu seama in mate­ria mis­ca­toare si pre­tu­tin­deni alta a eco­no­miei popo­ru­lui, nu au decat o valoare rela­tiva, caci sunt rasa­rite din reflec­tiu­nea unor stari de lucruri cu totul altele decum sunt ale noastre.

Nu numai legile noas­tre sunt copi­ate ad lite­ram de pe legi straine, far-a se tinea in seama nici drep­tul natio­nal mos­te­nit, tre­cut in codi­cele vechi, nici sta­rile de lucruri de la noi, dar pana si regu­la­men­tele spe­ci­ale ale ser­vi­ci­i­lor publice, pana si cir­cu­la­rele minis­te­ri­ale sunt tra­duse ade­se­ori dupa calu­puri straine, de se potri­vesc sau nu se potrivesc.

Aceasta stare de lucruri devine si mai trista, cand vedem ca ea in loc de a inceta, con­ti­nua mereu cres­cand inca prin veci­nica emi­grare a juni­mei stu­di­oase in strai­na­tate, de unde ea — in locul cul­tu­rii ade­va­rate — aduce multa sufi­cienta si pre­ten­tii cu asu­pra de masura esagerate.

E ade­va­rat ca in tim­pul din urma nea­jun­su­rile eco­no­mice ale tarii au deve­nit atat de pipaite si atat de vazute de toti, incat nu pot scapa din vede­rea nima­nui; cu toate aces­tea pro­ce­da­rile sumare din tre­cut in pri­vi­rea unor mate­rii ana­lo­age ne inspira o ade­va­rata spaima de a vedea tra­tate si aceste nea­jun­suri intr-un mod sumar, dupa calu­puri pri­mite ad libi­tium, cu acea gro­zava super­fi­ci­a­li­tate, cu care se tra­teaza toate ces­tiu­nile la noi.

Cau­zele sara­ci­rii cla­sei agri­cole sunt multe, dar vom cita pe cele prin­ci­pale: 1) ter­mi­nul de des­pa­gu­bire pen­tru paman­tu­rile acor­date tara­ni­lor a fost prea scurt, suma anu­ala de pla­tit prea mare, incat aceasta sar­cina, care a venit in mod spon­tan asu­pra popu­la­tiu­nii rurale, tre­buia s-o apese in mod neo­bi­ci­nuit de greu; 2) ba chiar ince­pu­tul impro­pri­e­ta­ri­rii, toc­mai atunci adeca, cand popu­la­tiu­nea avea nevoie de ani buni pen­tru a se deprinde cu noile gre­u­tati, s-au intam­plat ani cu desa­var­sire rai si foa­mete in toata forma; 3) sta­tul pri­vind pe tarani ca pe niste ceta­teni pe deplin for­mati pen­tru sis­te­mul repre­zen­ta­tiv, i-au incar­cat c-o orga­ni­zare cos­ti­si­toare si bogata in func­tio­nari pla­titi jude­teni si comu­nali, incat printr-asta s-a creat o noua si cum­plita clasa de lipi­tori ale sate­lor, avi­zati de-a drep­tul la buge­tele suprain­car­cate ale comu­ne­lor rurale; 4) sar­ci­nele noua, venite peste noapte asu­pra tara­nu­lui l-au dat cu totul pe mana uzu­rei in cele mai deo­se­bite forme ale ei.

Tre­bu­ind sa se impru­mute pen­tru a plati des­pa­gu­bi­rea, darile catra comuna si judet, el face acest impru­mut in con­di­ti­ile cele mai grele posi­bile, toc­mai pen­tru ca cere­rea aces­tor impru­mu­turi era gene­rala. Mai ada­u­gand pe langa aces­tea obli­ga­tiu­nile con­trac­tate pen­tru paman­tul, ce-i tre­buia aproape fie­ca­ruia din tarani peste pogoa­nele ce le avea, se va vedea lesne, ca gre­u­ta­tile tre­buia sa devie insu­por­ta­bile pen­tru oameni, cari abia ince­peau eco­no­mia lor in mod inde­pen­dent; 5) darile indi­recte a comu­ne­lor urbane, fiind in mare parte dari asu­pra con­su­ma­tiu­nii, ele sunt ase­me­nea pur­tate de tara­nii, cari intro­duc in orase obiec­tele de consumatiune.

Deo­se­bi­rea gene­tica intre pro­duc­tia agri­cola si cea indus­tri­ala con­sista toc­mai in asta, ca darile si chel­tu­ie­lile de trans­port la arti­co­lele pro­duc­tiei indus­tri­ale se ada­oga la pre­tul lor ori­gi­nal, pe cand la acele agri­cole se scad din pre­tul lor original.

Ast­fel avem dar spec­ta­co­lul unei tari, in care tot impor­tul, care con­sista din arti­cole straine si toate cla­sele con­sis­tand in cea mai mare parte din spe­cu­lanti cu pro­ducte straine, se hra­nesc cu toate dand in schimb un sin­gur arti­col: graul pro­dus cu capi­ta­lul in pamant al pro­pri­e­ta­ru­lui mare si cu munca taranului.

Mai ada­u­gand pe langa aces­tea, ca con­cu­renta ce ne-o fac pro­vin­ci­ile de sud ale Rusiei si Ame­rica, creste din ce in ce, avem tabloul com­plet al unei tari, osan­dite de a da mereu inda­rat, daca va con­ti­nua a avea esi­gen­tele de pan-acuma.

Pe langa aces­tea toate se mai ada­oga apoi peri­co­lul pen­tru tarani ca clasa, de a-i vedea deve­nind pro­le­tari prin impar­ti­rea micu­lui lor numar de pogoane intre copii ade­sea foarte nume­rosi. Cum ca acesti copii ar fi eco­no­mi­ceste si mai slabi, si mai espusi de a fi esploa­tati, apoi in nepu­tinta de a-si inte­meia cami­nul lor pro­priu, e evi­dent pen­tru oricine.

Fata cu toate gaze­tele gene­rale de ina­po­iare, “Roma­nul” spera de a fi gasit un mij­loc, care le va inla­tura pe toate : ban­cile rurale. De unde se vor gasi banii nece­sari, fara camata, a se da tara­ni­lor, cum acesti bani vor putea fi un mij­loc con­tra rau­lui orga­nic al divi­zi­bi­li­ta­tii paman­tu­ri­lor tara­ne­sti, raman intre­bari deschise.

Noi am pro­pus deja sin­gu­rele mij­loace, cari ni se par si prac­tice si posi­bile, pen­tru a se da cla­sei tara­ne­sti si mai multa putere si un teren de lar­gire a acti­vi­ta­tii ei : mai­o­ra­tul si par­ce­la­rea sis­te­ma­tica a toate ar favo­riza inmul­ti­rea popu­la­tiei, aducand-o la mosi­i­lor sta­tu­lui la mai­o­rate. Acest sis­tem ina­inte de o pro­por­tie mai justa cu intin­de­rea teri­to­ri­u­lui si ar putea sa ince­teze atunci, cand valoa­rea ave­rii mobi­li­are a unui taran ar intrece cu mult valoa­rea ave­rii sale imo­bile, cand dar impar­ti­rea mos­te­ni­rii intre copii s-ar putea face fara peri­co­lul de a vedea par­ce­lele tara­ne­sti darabuindu-se in far­ma­turi neinsemnate.

In orice caz insa ban­cile agri­cole, daca se vor infi­inta, vor avea marele nea­juns de a servi, nu la dezvol­ta­rea agri­cul­tu­rii, ci la plata de biruri, caci pen­tru aceasta, nu insa pen­tru lar­gi­rea eco­no­miei le tre­bu­iesc tara­ni­lor bani. Afara de asta ban­cile n-ar avea nici o sigu­ranta in pri­vi­rea ram­bu­r­sa­rii impru­mu­tu­ri­lor, de vreme ce paman­tul tara­nesc e deo­cam­data ina­li­ena­bil si n-ar putea servi ca ipo­teca sau ca obiect de despagubire.

Ni se pare, ca in loc de a-i impru­muta tara­nu­lui bani ca sa-si pla­teasca darile, ar fi mult mai prac­tic de a reduce acele dari la o masura in care el sa le poata plati cu inlesnire.

Dar aceasta e atat de sim­plu, incat n-ar con­veni nici unui(a) din tineri, cari vor sa lecu­iasca toate relele cu medi­ca­men­tele spe­ci­ale, aduse din strai­na­tate. (Mihai Emi­ne­scu, Tim­pul, 27 iulie 1879)